Primăria finanțează un proiect propus de elevi și pregătește construirea unei noi săli multifuncționale.
Primăria Timișoara continuă investițiile la Colegiul Național Bănățean, unde vor fi modernizate mai multe spații destinate elevilor și profesorilor.
Administrația locală va finanța un proiect propus de elevi în cadrul programului de bugetare participativă, care vizează dotarea sălii festive cu un sistem audio performant. Pe lângă această investiție, sala va fi modernizată.
În paralel, au fost finalizate lucrările de reparații la sala profesorală, iar pe terenul de sport se desfășoară lucrări pentru montarea unui covor de gazon sintetic, care ar urma să fie finalizate până la începerea noului an școlar.
Tot în curtea colegiului au fost amplasate două mese de tenis de masă, pentru a le oferi elevilor noi posibilități de petrecere a timpului liber în pauze.
Primăria anunță și o investiție de amploare pentru Colegiul Național Bănățean: construirea unei noi săli multifuncționale. Documentația tehnico-economică a proiectului a fost deja aprobată, urmând ca investiția să intre în etapele următoare de implementare.






































