Emoţii pentru absolvenţii de liceu! Luni a început examenul de Bacalaureat cu proba scrisă la Limba Română. Inspectoratul Şcolar Timiş informează că la prima probă s-au înscris 4.180 de candidaţi, dintre care 89 au absentat. De asemenea, doi elevi au fost eliminaţi după ce a intrat în sala de examen cu telefoanele asupra lor.
Marţi, 30 iunie, ar fi trebuit să aibă loc proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului. Însă, din cauza caniculei, examenul a fost reprogramat pentru ziua de miercuri, 1 iulie.
„Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepţional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat. Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie”, a transmis Inspectoratul Şcolar Timiş.































