În urma controalelor, polițiștii au constatat șase infracțiuni, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Au mai fost depistate o persoană care conducea fără permis și un vehicul neînmatriculat.
De asemenea, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.800 de lei. Polițiștii au reținut două permise de conducere pentru conducerea sub influența alcoolului și un certificat de înmatriculare.
Pe parcursul acțiunii au fost efectuate și 25 de testări pentru depistarea substanțelor psihoactive.
Polițiștii timișeni anunță că astfel de controale vor continua, pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței pe drumurile publice.



































